În ultimii ani, Târgul de Crăciun de la Satu Mare a început sa arate tot mai occidental. Fiind un oraș mic nu putem să comparam târgul de Crăciun de aici cu cele de la Cluj, Sibiu sau Oradea, cu atât mai puțin cu cele de la Budapesta sau Viena, dar se poate observa ca s-au făcut eforturi ca în ultimii ani Târgul de Crăciun sa fie unul cât mai ofertant și atrăgător pentru sătmăreni.
În acest an Târgul de Crăciun din Satu Mare își va deschide porțile pe 29 noiembrie, vinerea, moment ce va coincide cu aprinderea iluminatul stradal de Crăciun în oraș. Instalațiile luminoase sunt deja pregătite în oraș, curând urmând să se facă și proba acestora.
Și în acest an Târgul de Crăciun va fi organizat în Pasajul Corneliu Coposu, cu o scena în groapa lui Gyusi, iar reporterii obiectiv-sm.ro au aflat că și în acest an va fi instalat un patinoar, spre deliciul sătmărenilor care au devenit tot mai mari amatori ai alunecatului pe gheata, pe patine.
Programul oficial, concertele și surprizele vor fi anunțate curând de către primărie.
