În cadrul acțiunilor de verificare efectuate în această perioadă, de inspectorii de specialitate din cadrul D.S.V.S.A, aceștia au urmărit, respectarea condițiilor generale de igienă, originea materiilor prime și existenta documentelor însoțitoare, respectarea condițiilor privind ambalarea, marcarea si etichetarea alimentelor, condițiile de transport, modul de depozitare, temperaturile de păstrare cerute de producători, existența graficelor de temperatură pentru spațiile frig, modul și condițiile de preparare și comercializare a produselor alimentare de origine animală și non animală monitorizarea și eliminarea subproduselor improprii consumului uman, precum și existența echipamentului de protecție.
Și în această săptămână DSVSA Satu – Mare, continuă prin inspectorii de specialitate cele două acțiuni de control, una în secțiunea produse de origine animală, cu verificarea tuturor unităților care au activități în domeniul comerțului intracomunitar sau extracomunitar, al creșterii, depozitării, transportului și comercializării peștelui și una în secțiunea produse de origine non animală, o acțiune de verificare a unităților care activează în domeniul comerțului intracomunitar sau extracomunitar, al depozitării, transportului și comerțului cu legume – fructe.
Pentru deficiențele constatate în urma verificărilor în teren, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale reprezentând 1 amendă contravențională în valoare de 1.200 lei – 1 Depozit Alimentar, din Carei, pentru manipularea produselor alimentare cu încălcarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor. Și 2 avertismente - 2 Măcelării , din Medieșu Aurit și Livada, pentru nerespectarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, privind condițiilor de depozitare a produselor alimentare..
Sursa: DSVSA Satu Mare
