Într-un număr restrâns față de adevărată amploare pe care au în județul Satu Mare, liberalii sătmăreni, în număr limitat la 100 de persoane s-au strâns în aceasta după masa în parcul central, în fața statuii lui Vasile Lucaciu pentru a porni și în mod oficial în campania electorală.
"Am ținut în special sa organizam evenimentul în acest loc, este un loc emblematic pentru Satu Mare un loc unde simțim ca suntem români." a precizat Adrian Albu.
Adrian Albu, președintele PNL Satu Mare și candidat la Primăria Satu Mare a fost cel care a deschis seria discursurilor și a fost și cel care a predat rand pe rand cuvântul aleșilor liberali, ca primarul Ardudului, Ovidiu Duma, primarul din Tarna Mare, Sobius Monica și deputatul Romeo Nicoară.

"Nu promitem ce nu înțelegem și ce nu putem face. Ce promitem trebuie sa și explicam cum se poate realiza. Mai bine să fim oamenii cu soluții decât oamenii cu promisiunile.", a mai declarat Adrian Albu
"Țineți aproape cu oamenii după alegeri, rămâneți alături de ei, doar asa vom avea rezultate și peste 4 ani." le-a transmit deputatul Romeo Nicoară colegilor lui.
Discursul cel mai de amploare și care a energizant publicul liberal i-a aparținut lui Adrian Cozma.
" Sătmărenii vor sa își recâștige mândri de a fi sătmăreni. Satu Mare este un loc în care în ultimii patru ani nu s-a făcut mare lucru dar noi avem soluții, avem soluții pentru toate problemele și pentru toate localitățile, căci probleme diferă de la comunitate la comunitate.
Vă rog să vorbiți cu toți, cu familia, cu frații, sa le spuneți ca nu mai putem continua în aceasta direcție în care merge Satu Mare. Eu ii respect pe toți sătmărenii dar sa nu uitam ca UDMR a condus județul Satu Mare 30 de ani sub diferite forme și nu au profitat. Puteau sa deschidă orice ușa, la orice minister, putea sa aducă orice proiect la Satu Mare dar nu au reușit. Noi ne îndreptăm atentia spre guvernările locale liberale, la Alba, la Cluj, la Oradea și acolo s-a putut, deci și la noi se va putea. Fondurile europene sunt principalul meu mijloc de dezvoltare a Județului. Alături de toți consilierii județeni, de toți colegii mei, de toți liberalii și de toți oamenii de bine vom face schimbarea în județ ", este o parte a discursului lui Adrian Cozma.

Acesta a mai vorbit despre soluțiile sale pentru turismul sătmărean, pentru sistemul de sănătate și multe altele.
"Astăzi avem cea mai bună echipă de consilieri județeni, pentru că PNL a pus mereu pe primul loc priceperea. Și vom câștiga. Noi nu mergem în aceste alegeri să facem figurație, noi nu candidam pentru locul doi, nu candidam pentru functii de viceprimari și vicepreședinți. Eu candidez alături de voi și asa vom câștiga și vom face schimbarea în Satu Mare" a mai completat candidatul la președinția Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Cozma
