La invitația deputatului PNL Adrian Cozma, o delegație reprezentativa pentru domeniul industriei textile din Satu Mare a avut parte de o intalnire cu premierul Câțu, pentru ca acesta sa afle direct de la sursă problemele cu care se confrunta aceasta industrie, atat in pandemie cat si in contextul politic si financiar al ultimilor ani.
"Astăzi, împreună cu doamnele antreprenor Sorina Tulan, Corina Por și doamna Cristina Chiriac președinte al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin-CONAF, am avut oportunitatea de a discuta cu premierul Florin Cîțu pe teme pe care le întâmpină angajatorii industriei textile.
Satu Mare are în continuare multe fabrici de profil și mulți angajați calificați în domeniu și care resimt problemele apărute în ultimul an. Vorbim de o piață mare dar și foarte afectată de pandemie, cererea de produse fiind extrem de mică în aceste luni complicate.
Am prezentat problemele și sperăm ca sectorul textil să poată beneficia de sprijin, așa cum se întâmplă pentru HORECA.
Așa cum bine știm, în industria textilă, forța de muncă e una trecută de vârsta tinereții și totodată bine calificată, iar o acutizare a problemelor și a stării precare în care se află sectorul respectiv, ar declanșa o serie de alte probleme și ar adânci și mai mult situația dificilă de astăzi.
Oricum îi mulțumesc premierului și sperăm să ne aducă vești bune !", transmite deputatul Adrian Cozma
