Profesor de religie acuzat de o elevă că a încercat să întrețină relații sexuale cu ea, chiar la școală

Profesor de religie acuzat de o elevă că a încercat să întrețină relații sexuale cu ea, chiar la școală

Un nou scandal care are în centrul lui un profesor de religie a pornit joi, 13 octombrie la un liceu din Argeș. Profesorul, care este și diriginte, este acuzat de o elevă de clasa a IX-a că a încercat să o pipăie, să o sărute și i-a propus să întrețină relații sexuale cu ea.

Tânăra a fost ademenită de diriginte într-un vestiar al sălii de sport, sub pretextul unor pagube făcute de colegii ei,. După ce fata a intrat în vestiar, profesorul a închis ușa și a început asaltul asupra fetei. Tânăra a reușit să scape și a mers la director pentru a depune plângere împotriva profesorului.

„În cursul serii de 13 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești s-au sesizat, din oficiu, și efectuează verificări, pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”, au declarat pentru ”Adevărul” reprezentanții Poliției Argeș.


Și Inspectoratul Școlar Argeș s-a autosesizat legat de acest caz de hărțuire sexuală.


„Am început cercetarea disciplinară în acest caz. Profesorul respectiv predă de 18 ani la respectiva instituție de învățământ și până acum nu a avut vreo abatere disciplinară. Până la finalizarea anchetei, am decis ca profesorul respectiv să nu mai predea la acea clasă”, a spus pentru „Adevărul“ Dumitru Tudosoiu, inspector școlar general al județului Argeș.


foto: ziaruldearges.ro

Distribuie: