Scene desprinse parcă din filmele de acțiune au avut loc noaptea trecută pe străzile din Baia Mare. Un tânăr de 24 de ani a produs un accident rutier cu victimă, a fugit de poliție și a speriat politiștii cu mixul de substante din sângele lui.
Tânărul de 24 de ani a fost prins de politiști și a fost supus unui test pentru a se vedea dacă a consumat substante interzise. Nu doar că le consumase, dar le si amestecase, fiind depistat pozitiv la cinci substante din categoria drogurilor: cocaină, amfetamină, extasy, marijuana şi opiu.
Pe lângă toate acestea bărbatul era și sub influenta băuturilor alcoolice cu o alcolemie de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat.
