Un bărbat cu fata acoperita de o cagula a reușit sa fure, în noaptea de duminica spre luni, suma de 10000 de lei dintr-o benzinărie, după ce a amenințat vânzătoarea cu un cuțit.
Totul a avut loc în județul Brăila. Deocamdată autorul jafului nu a fost prins.
"Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au stabilit că cele sesizate se confirmă, în sensul că o persoană necunoscută, prin folosirea de ameninţări asupra unei angajate, ar fi sustras suma de aproximativ 10.000 de lei, după care ar fi părăsit incinta staţiei de carburanţi.
În prezent poliţiştii efectuează activităţi pentru identificarea şi depistarea persoanei vinovate de săvârşirea faptei în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată", se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Brăila.
