La final de an se merită să arătăm recunoștință celor care, tot anul, au depus eforturi considerabile în domeniile lor de activitate, dar nu pentru a primi recunoștința noastră ci pentru că asta le place să facă și asta îi face să fie impliniti: să fie cei mai buni. Așa că pe final de an am decis să lansăm un sondaj cu privire la oamenii anului din diverse domenii, dar și cu privire la alte chestiuni care privesc viața sătmărenilor.
NOTĂ! Am lăsat intenționat în afara acestui sondaj politica și administrația publică, respectiv oamenii din aceste domenii, pentru că ne dorim să oferim apreciere prin acest sondaj și nu să pornim lupte între diverse tabere. Îi cunoaștem pe cei propuși la fiecare categorie și stim că fiecare este suficient de matur ca vârstă și ca nivel psihic încât să nu ia sondajul ca o competiție ci ca pe o apreciere.
NOTĂ 2! Da, probabil sunt și alte persoane/locuri/evenimente care ar merita să intre la vot, dar noi ne-am rezumat doar la cele despre care au avut cea mai mare prezență în rândurile publicației noastre în 2023 sau perioada anterioară.
Acum, că am lămurit acest lucruri, să începem:
TÂNĂRUL SPORTIV AL ANULUI
- Daiana Vancsa - fata de aur de pe tatami, dublă campioană mondială, trei medalii de aur la campionatul European și multe altele la alte competiții
- Andrei Varga - luptător profesionist de Kickboxing și MMA cu prezențe numeroase la competiți puternice la nivel național și internațional
- Luca Nagy - fotbalist, component al lotului celor de la U CLuj, campion al Ligii Elitelorr U17 și convocat la naționala U18.
EVENIMENTUL ANULUI
Credem că aici nu mai e cazul să le prezentăm, le cunoaste toată lumea, fiecare dintre voi a participat cel puțin la unul dintre ele. Cum am mai spus, nu e despre ce eveniment mai doriti sau nu mai doriti, ci despre cel pe care îl apreciați cel mai mult.

MONDENUL ANULUI
Așa cum spuneam la una dintre note, știm că cei pe care noi îi nominalizăm, ca urmare a prezenței lor în rândurile publicației noastre, sunt maturi și nu iau acest sondaj ca o competiție ci ca pe o apreciere, mai ales că sunt și prieteni între ei. Mondenul Anului vrea să scoată în evidență omul cel mai prezent atât în viața reală cât și pe rețelele sociale în întâlniri, emisiuni și orice altă formă prin care se poate face auzit numele județului Satu Mare.
Oare mai e nevoie să îi prezentăm?
DESTINAȚIA ANULUI
Am scris mult despre turism anul acesta, pentru că noi credem că județul are un potențial turistic uriaș, dar neexploatat așa cum ar trebui și nepromovat acolo unde ar trebui. Tocmai de aceasta am pus în sondaj trei din cele mai potente obiective turistice din județ, cu mențiunea că toate trei pot deveni motoare ale economiei județului, dacă sunt promovate cum trebuie.
INIMOSUL ANULUI
La această categorie nu am găsit un al treilea om, care să se și ridice la nivelul amplorii faptelor pe care cei doi nominalizați le-au realizat și să fie și la fel de vizibili în spațiul public. Suntem siguri că mai sunt și alții, care fac la fel de mult bine sau chiar mai mult, dar nu au dorit niciodată să arate asta
Anton Varga și Ionut Stancovici nici nu ar trebui introduși într-un sondaj, ci doar prezentați ca atare, căci nu poți să alegi dintre doi oameni care fac bine oricui îi iese în cale și cere ajutor.
Dar totuși noi i-am pus, cu mențiunea că e singurul sondaj la care se pot vota ambele variante propuse.

