PNL a depus ieri în Parlament un amendament pentru a elimina impozitarea cu 10% a concediilor medicale pentru bolnavii de cancer și pentru mamele aflate în concediu de maternitate sau de îngrijire a copilului bolnav. Aceasta măsură era una dintre cele noi, introduse odată cu începutul acestui an.
,,Nu putem accepta ca, în momentul în care un pacient oncologic se îmbolnăveşte și merge la tratament, concediul medical pe care statul i-l dă să fie impozitat. Amendamentul vizează nu numai pacientul oncologic, ci şi o serie de alte categorii, precum concediul de maternitate şi risc maternal, pentru îngrijirea copilului bolnav.", a declarat Nicoleta Pauliuc, senator PNL.
