Ioan Țiplea e ultimul meșter de hamuri din Oaș "Am învățat ucenici și au plecat în Anglia"

Ioan Țiplea e ultimul meșter de hamuri din Oaș "Am învățat ucenici și au plecat în Anglia"

Migrația interna de la sat la oraș, din ultimii 30 de ani, nu doar că a lăsat satele județului pustii, dar au avut și efecte secundare în rândul oamenilor care au mai rămas în mediul rural.

Ioan Țiplea este ultimul meșteșugar de hamuri din Oaș și resimte puternic depopularea satelor și implicit faptul că nu se mai cresc atâtea animale, în speță cai.

"Cândva nu reușea să producă pe cât de multe comenzi avea, acum sta cu hamurile gata făcute în garaj, că nu mai e cine să le cumpere, că nu mai are lumea cai cum era înainte", afirma soția lui Ioan Țiplea.

"Acuma, în ultimii ani, dacă vând un set de hamuri într-o lună, e bine. Am vândut săptămâna asta un set, poate până în luna mai nu mai vând nimic", afirma meșteșugarul.

Viața lui Ioan Țiplea se confundă cu realizarea de hamuri și de brâuri din piele. Acesta a început că ucenic într-un atelier din Satu Mare și odată ce a absolvit s-a întors în Oaș, mai exact in Racșa.

"Am inceput la 20 de ani să muncesc pe hamuri și brâuri și de atunci asta fac zi de zi aproape. Acum în ultima perioada mai puțin, că nu mai e așa cerere. Dar într-o vreme, aveam și un bătrân aici in sat cu care lucram și mă ajută, că să putem face toate comenzile. Acum fac 70 de ani, deci pot sa punctez 50 de ani de activitate", afirma meșteșugarul.

Pielea, materia prima a hamurilor, o ia acum din Italia, după ce producătorul din Satu Mare a închis. Munca cu pielea nu este ușoară, necesitând multă atenție.

"Eu dacă mă apuc luni de o pereche de hamuri și croiesc pielea și prind cataramele și tot, pe sâmbătă termin munca. Dar asta înseamnă că aici în atelier mă trezesc, aici îmi beau cafeaua, aici mă prinde noaptea. O pereche de hamuri o vând între 2000-2500 lei.", afirma meșteșugarul

Acesta a încercat să dea meseria mai departe dar nu a găsit pe cineva interesat.

"Am învățat câțiva tineri, i-am plătit și a venit într-o zi și mi-a zis că el pleacă în Anglia, că acolo face 100 de lire la zi. Apoi eu atâția bani nu am avut de unde sa îi plătesc, că nu câștigăm din hamuri atâția bani"

Distribuie: