Tema sistemului sanitar din județul Satu Mare este una care e intens abordată încă din perioada de precampanie electorală. Partidul Național Liberal a atras mai mulți medici în echipele de consilieri, atât la municipiul Satu Mare cât și la Consiliul Județean, persoane care cunosc din interior sistemul medical și știu ce nevoi are acesta.
Candidatul PNL de pe lista de Consilieri Județeni, Ștefania Ghetină, a transmis o listă de proiecte pe care și le dorește pentru sănătatea sătmăreană după alegerile din 9 iunie.
„Sunt medic specialist obstetrică-ginecologie și candidat pentru funcția de consilier județean. Alături de Adrian Cozma, candidatul PNL la Președinția Consiliului Județean Satu Mare, ne-am asumat misiunea de a aduce schimbarea de care avem nevoie în sistemul nostru de sănătate.

Un punct de interes pentru noi este :Infrastructura medicală :

-Construirea unei cladiri noi la Spitalul Județean Satu Mare pentru a asigura condiții moderne de cazare pentru pacienți și circuite funcționale pentru a reduce infecțiile nosocomiale.

-Reabilitarea si consolidarea cladirii “Spitalului Vechi” (cladirea de pe strada Piata Eroii Revolutiei nr 2-3)

-Dotarea cu aparatura moderna a tuturor spitalelor din subordinea consiliului județean.
-Eficentizarea programului in ambulatoriu și asigurarea unui program extins pe toate specialitățile medicale pentru a asigura fiecarui locuitor al județului acces la servicii medicale de calitate indiferent de problema de sănătate.

Dezvoltarea serviciilor medicale in cadrul spitalului:

-Înființarea unui Centru de Sănătate Neuropshică Pediatrică - format din medici specialiști neurologie pediatrică, psihiatrie pediatrică, psiholog, psihopedagog, logopezi care sa se ocupe de probleme tot mai des întâlnite cum ar fi ADHD sau spectrul autist dar si pentru a trata si consilia minorii ce devin dependenți de droguri sau dezvolta dependețe fată de substanțe toxice!

-Atragerea de medici pe secția : Diabet zaharat, nutriție si boli metabolice si înființarea unui Centru Județean de Diabet zaharat ,nutriție si boli metabolice prin care să se desfasoare programul național de diabet la nivelul județului nostru!

-Înființarea in cadrul secției de chirurgie generala a unui compartiment de chirurgie toracica pentru ca sătmărenii sa nu se mai deplaseze in alte județe!

Vă invităm să vă alăturați programului nostru și să votați pentru o schimbare reală în beneficiul tuturor locuitorilor noștri.
Cu sprijinul dumneavoastră, cu Adrian Cozma la Președenția Consiliuliu Județean putem construi un viitor mai sănătos și mai prosper pentru județul nostru.”, transmite Dr. Ghetina Ștefania, Candidat PNL pentru funcția de consilier județean