Candidatul liberal pentru cel mai mai important post din judet, Adrian Cozma, și-a prezentat planul pentru agricultorii din judetul Satu Mare, considerând că în ultimii 8 ani nu s-a făcut nici un efort din partea Consiliului Județean pentru acest segment.
"Nu este zi când merg în județ sa nu fie cineva care sa nu îmi spună "faceți ceva pentru fermieri, faceți ceva pentru agricultori". Cred că suntem printre putinele județe care nu are o piata agroalimentara cu temperatura controlata, unde să poată să își vândă marfa și vara dar și iarna.
Cred că în zonă Carei-Tășnad dar și în Halmeu sunt cele mai bune pentru construcția acestor parcuri agroindustriale, unde fermierii și agricultorii să își poată stoca produsele și unde sa le poată comercializa", a declarat Adrian Cozma.
Acesta a mai adus în discuție și închiderea târgurilor, propunând mai multe evenimente de tipul expozițiilor de cabaline, unde oamenii să aibă ocazia să își valorifice produsele și animalele.
"Trebuie să încurajăm sătmărenii să muncească iar cei cărora le place sa facă agricultura trebuie sprijiniți de Consiliul Județean.
Eu am un plan în acest sens și va fi pus în practică după 10 iunie. Județul Satu Mare are un potențial agricol uriaș ,care trebuie valorificat, pentru că în ultimii 8 ani nu am văzut să se facă nimic în acest sens", a mai declarat candidatul liberal.
Cod mandatar financiar 2140015
Comandat de Partidul Național Liberal, organizația județeană Satu Mare
Prestat de La Caraba SRL, pe site-ul de știri online www.obiectiv-sm.ro
