Sute de sătmăreni, membrii și simpatizanții SOS România din judetul Satu Mare, dar și simpli sătmăreni au participat ieri la întâlnirea cu senatoarea Diana Șoșoacă, președintele partidului SOS România.
Senatoarea a fost asaltată la propriu de catre aceștia, care au asteptat-o nerăbdători la intrarea in casa de cultură, cu flori, cu pâine și sare, dar și cu multe probleme de pus pe tapet.
Discuțiile cu aceasta au durat mai bine de o ora. Senatoarea le-a transmis sătmărenilor că nu au ce face alianță cu nici un partid, altfel, riscă să fie excluși din partid, cu atât mai puțin orice alianță și înțelegere după alegeri în consiliile locale cu cei de la PSD sau PNL, pe care ii considera vinovați de toate relele din Romania.
Mai mult, Diana Șoșoacă le-a cerut celor prezenți să fie extrem de atenți la tot procesul electoral și la numărarea voturilor, afirmând că se pregătește o fraudare masivă a alegerilor, în special votul la europarlamentare, solicitant membrilor să filmeze totul live pe rețelele sociale.
Discuțiile au mers și în zona juridică, după întâlnirea cu sătmărenii senatoarea promițând mai multe amendamente la legi care sa îndrepte problemele ridicate de sătmăreni.
Comandat de Partidul S.O.S România, organizatia judeteana Satu Mare
cod mandatar financiar: 21240071. Executat de La Caraba SRL, pe portalul de stiri online www.obiectiv-sm.ro
