Când vei mai auzi vreodată vorba : „Doar ceru-i limita” să te gândești la această poveste, povestea Andrei Horotan, o tânără din județul Satu Mare căreia medicii i-au spus acum câțiva ani că nu va mai fi capabilă să umble, iar ea acum cucerește norii.
Povestea Andrei a fost publicată în Gândul și o prezintă pe sătmăreanca noastre drept o cuceritoare a cerului, fiind singura femeie care zboară regulat cu paramotorul, acest sport fiind dedicat în mare parte bărbaților. Toate acestea după ce a avut un accident, a stat în comă și medicii nu îi mai dădeau șanse că va sta pe propriile picioare. Ceea ce a reușit Andra este nimic altceva decât o dovadă de ambiție și de pasiune nemărginită.
A studiat în Marea Britanie și a lucrat pentru una dintre cele mai mari companii de arhitectură și design din lume, dar și-a dat seama că viața de birou nu este pentru ea. Românca Andra Horotan s-a întors acasă pentru a-și duce pasiunea pentru zbor la alt nivel. Și-a luat licența pentru două aparate de zbor, paramotor (parapantă cu motor) și avion ultraușor, iar, la doar 26 de ani, construiește un aerodrom la Satu Mare, care va fi gata anul acesta. Este singura femeie din România care zboară în mod regulat cu paramotorul. Are proiecte ambițioase și încrederea că va reuși să le concretizeze, scriu cei de la Gândul.
”Părinții mei m-au susținut moral și emoțional, indiferent de ce am decis eu să fac vreodată. Tatăl meu a crezut că pot să fac ceva înainte să știu chiar eu că pot să fac orice. Tata s-a apucat de zburat la aproape 50 de ani. Când am revenit acasă, m-a învățat și pe mine să zbor și m-am licențiat pe două aparate de zbor, paramotor și avion ultraușor. Am făcut o școală de zbor paramotor la Sibiu, la «Paramator Sport», cu instructorul Călin Pașca și o școală de zbor pentru avion ultraușor la «Clubul Aerial», din Vădeni, cu instructorul Albert Malaxa”, a povestit Andra Horotan.
Acum tânăra își construiește propriul aerodrom, în comuna Supur, judetul Satu Mare, care va fi gata în cursul acestui an.
”Am cumpărat un teren aproape de zona în care locuiesc, este o priveliște faină și am văzut potențialul de aerodrom. Am pregătit pista, apoi urmează construcția hangarului. O să fac și o casă și mă voi muta acolo. Visul meu este să ies din casa mea și să zbor. Vreau să fac și niște cabane, unde să vină turiști, să se organizeze tabere de zbor. Lângă teren este și o pădure. Tata coordonează echipa, mă ajută la aerodrom, așa că stau liniștită”, mai povestește tânăra pentru GÂNDUL.
