O oșancă este „IRONMAN Italy” după câteva luni de pregătire singură - a câștigat concursul și a arătat că se poate

O oșancă este „IRONMAN Italy” după câteva luni de pregătire singură - a câștigat concursul și a arătat că se poate

Alexandra Bud (Inera) este o tânără româncă din Negrești Oaș care testează limitele umane și dovedește că visele mari pot fi transformate în realizări extraordinare, prin ambiție, muncă și curaj. În doar cinci luni de antrenament, și fără ajutorul unui antrenor, Alexandra a devenit prima sportivă din România care a finalizat cursa IRONMAN Italy Emilia Romagna autodidact și după o pregătire atât de scurtă, scriu cei de la pozitivești.ro

Sătmăreanca s-a ambiționat și a reușit să se pregătească exemplar pentru unul din cele mai solicitante concursuri posibile, care solicită intens corpul prin probleme pe care le presupune: 3,8 km de înot în Marea Adriatică, 180 km de bicicletă și un maraton de 42 km

Sătmăreanca a reușit să încheie competiția în 15 ore.

„ Trebuie să recunosc că aceste curse IRONMAN nu îmi erau complet necunoscute – în ultimul an am tot auzit despre oameni care se antrenează pentru astfel de competiții. Cu toate astea, nu mă gândeam la începutul anului că o să mă aventurez în așa ceva. Cel puțin, nu atât de curând – planul meu era, într-adevăr, să fac această cursă peste 5 ani.

Ce pot să vă spun sigur este că sunt o persoană care iubește provocările. Venind după o accidentare de câteva luni la picior, odată ce m-am recuperat complet, am vrut să-mi setez un obiectiv pentru anul 2024. Ce să fie oare? IRONMAN. M-a speriat puțin gândul, deoarece chiar și mie mi se părea o provocare APROAPE imposibilă (datorită perioadei foarte scurte de pregătire și distanțelor impresionante ale cursei), însă tocmai asta m-a convins să îmi încerc șansa.

Dacă pot să îmi aduc aportul în societate prin ceva, atunci acest lucru aș vrea să fie curajul. Vreau ca oamenii din jurul meu să aibă încredere în propriile forțe și astfel să realizeze lucruri mărețe. Simțeam că această cursă vine cu un scop mult mai profund: să schimb societatea în bine. Sper că am reușit să insuflu și altor oameni ideea că NIMIC NU ESTE IMPOSIBIL. Iar pentru această deviză o să lupt în continuare. ”, declară Alexandra Bud pentru pozitivesti.ro

sursa foto si material integral: pozitivesti.ro

Distribuie: