Ministerul Educației și Cercetării a publicat astăzi, 07 iulie, pe site-ul dedicat (link inserat ulterior către bacalaureat.edu.ro), rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2026.
Rezultatele au fost afișate atât pe pagina web menționată anterior, cât și în centrele de examen, prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).
Rata cumulată de promovare (înainte de contestații), în județul Satu Mare, este de 77.52%. Pentru promoția curentă, rata de promovare este de 82.67, iar pentru promoțiile anterioare – 29.19.
Au promovat 1421 de candidați, dintr-un total de 1833 de candidați prezenți.
Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:
• 3 elevi au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;
• 5 elevi au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura maternă;
• 35 de elevi au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică / Istorie )
• 31 de elevi au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.
Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 7 iulie, în intervalul orar 14:00 – 18:00, respectiv în zilele de 8 și 9 iulie.
