Vineri, 10 martie 2017, ora 18.30 la Satu Mare, în sala de la Centrul Tehnologic, de Inovare si de Afaceri situat pe str. I.L. Caragiale nr. 1-3 (fosta Şcoală generală nr. 13)
va avea loc evenimentul cu tema „Surse de finanțare de la bugetul de stat pentru IMM –uri 2017”
La eveniment vor participa dl. Harry-Ylan LAUFER – Secretar de Stat, coordonator al sectorului IMM, din partea Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, și dl. Adrian MLĂDINOIU – secretar de stat în cadrul Secretariatului general al Guvernului, oficialități locale, precum și reprezentanți ai IMM-urilor care își desfășoară activitatea în regiune.
Evenimentul va fi centrat pe promovarea instrumentelor elaborate la nivel naţional în vederea susţinerii și dezvoltării de noi activităţi antreprenoriale în sectorul IMM-urilor – Programul „Start-up Nation – România” şi pe programele naționale multianuale cu finanțare de la bugetul de stat pentru anul 2017.
La eveniment sunt invitaţi să participe actuali şi viitori antreprenori, persoane care au o afacere, dar ar dori să înceapă una nouă, dar şi persoane care, în acest moment nu deţin o afacere proprie, dar au în intenţie să înceapă una şi urmăresc obţinerea unui sprijin financiar în demararea acelei afaceri.
