Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare desfășoară
permanent activități atât pentru prevenirea și combaterea accidentelor de circulație,
cât și pentru asigurarea unui climat de siguranță, fiind prezenți pe raza județului
Satu Mare, atât în localități, cât și în afara acestora.
Astfel, în urma activităților desfășurate ieri, 5 septembrie a.c., polițiștii au aplicat
peste 100 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 29 000 de lei.
În cazul a 21 conducători auto, polițiștii au dispus măsura complementară de
suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Dintre aceștia, 5 conducători auto au depășit viteza maximă legală admisă,
circulând cu viteze cuprinse între 103 km/h-152 km/h, pe sectoare de drum cu
limita maximă admisă de 50 și 100 km/h.
Polițiștii rutieri au identificat, în trafic, 12 conducători auto care nu au acordat
prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea drumului public, pe treceri de
pietoni semnalizate și marcate corespunzător, și 2 conducători auto care au efectuat
depășiri neregulamentare.
Totodată, 2 conducători auto au fost depistați conducând autoturisme, după ce au
consumat băuturi alcoolice.
Tuturor, le-au fost reținute permisele de conducere.
