La data de 8 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Ardud, au identificat pe raza orașului, un bărbat, de 40 de ani, din aceeași localitate, care a condus un autoturism fără a poseda permis de conducere.
Astfel că, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis.
Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Gherța Mică au identificat în trafic, duminică, 9 septembrie a.c., un bărbat, de 55 de ani, din localitatea Coca, care se afla la volanul unui autoturism pe raza localității în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Astfel, fiind testat cu aparatul alcooltest rezultatul a fost de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior a fost condus la Spitalul Negrești Oaș pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Cercetările continuă în dosarul penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Iar, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au depistat sâmbătă și duminică, doi bărbați, de 49, respectiv 50 de ani, care se aflau la volanul unor autoturisme pe raza municipiului în timp ce se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
Testarea cu aparatul alcooltest a relevat pentru primul conducător auto o concentrație alcoolică de 1,33 mg/l, alcool pur în aerul expirat iar pentru cel de al doilea o concentrație alcoolică de 1,08 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
Ambii șoferi au refuzat recoltarea sau prelevarea de probe biologice, astfel că în ambele cauze au fost întocmite dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunii de refuzul recoltării de probe biologice de sânge.
