Pericolul drogurilor numite „etnobotanice” sau „legale”

Termenul de,,etnobotanice” este folosit generic pentru denumirea noilor substanțe
psihoactive nereglementate sau a produselor ce conțin aceste substanţe.
Etnobotanicele – cunoscute și sub denumirea de ,,droguri legale” – sunt produse
sintetice care imită efectele drogurilor.

Piața drogurilor legale se distinge prin viteza cu care furnizorii și producătorii
ocolesc controalele antidrog, venind cu noi alternative la produsele restricționate,
făcându-le cunoscute prin strategii agresive și sofisticate de marketing.
Doar pentru că sunt promovate ca ,,legale”, nu înseamnă că sunt sigure sau legale.
Nu poți fi niciodată sigur de ceea ce se regăsește în drogul ,,legal” odată cumpărat
sau primit, nici de efectele pe care le poate avea asupra ta sau a prietenilor tăi. Se
știe că etnobotanicele sunt legate direct de otrăviri, urgențe spitalicești, internări în
secții de psihiatrie și, în anumite cazuri chiar de deces.

Semnele abuzului de etnobotanice sunt asemănătoare cu cele ale consumului de
alte droguri, incluzând alcoolul: confuzie, amețeală, paranoia, lipsa de
orientare/coordonare, depresie, agitație, iritabilitate, comportament impulsiv,
insomnie, creștere/scădere în greutate, constipație, tahicardie, transpirații,
hipertensiune arterială.

Alte comportamente care pot trimite la consumul de etnobotanice sunt:
deteriorarea relațiilor sociale, schimbări de comportament, furtul de bani sau de
bunuri de la alte persoane pentru obținerea drogurilor.
Riscurile consumului de etnobotanice sunt majore, printre ele regăsindu-se
hipertensiunea, infarctul, coma si chiar decesul.

Compoziția acestor substanțe este necunoscută, ceea ce face ca sevrajul să fie
dificil de suportat de către persoana consumatoare. Printre simptomele sevrajului
regăsim insomnia, lipsa apetitului, tremur, greață, transpirații, anxietate, depresie,
agitație, paranoia etc.

Fiind o categorie de droguri, cu o compoziție greu de verificat, tratamentul
persoanei dependente este unul complex, necesitând îmbinarea medicației psihiatrice cu ședințele de psihoterapie, terapie individuală și, în calitate de
specialiști în domeniu, recomandăm să se apeleze la un tratament de specialitate.
( sursa: Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Satu Mare)

Distribuie: