INFO AZI | Se naște Johann Friedrich Wilhelm Adolf von Baeyer

INFO AZI | Se naște Johann Friedrich Wilhelm Adolf von Baeyer

Johann Friedrich Wilhelm Adolf von Baeyer (n. 31 octombrie 1835, Berlin, Regatul Prusiei – d. 20 august 1917, Starnberg, Germania) a fost un chimist german, profesor universitar la München, laureat al Premiului Nobel pentru chimie în anul 1905. A realizat sinteza indigoului, a descoperit condensarea anhidridei ftalice cu fenolii, a dezvoltat teoria tensiunii ciclurilor.

Johann Friedrich Wilhelm Adolf este fiul locotenentului-general Johann Jakob Baeyer, care a pus bazele sistemului european de măsurare geodezică. Adolf face primele experimente chimice la 9 ani, descoperă la numai 12 ani o nouă sare dublă de cupru, iar la 13 ani efectuează primele teste asupra indigoului. Mai târziu, studiază doi ani matematica și fizica, la Universitatea din Berlin, pentru a le abandona tot în favoarea primei sale pasiuni, chimia, pe care o aprofundează începând din 1856 la Heidelberg, sub îndrumarea lui Robert Bunsen, apoi se îndreaptă spre laboratorul lui August Kekulé, chimist german cunoscut pentru studiile asupra componentelor chimice organice.

În anul în care devine profesor universitar, 1860, obține și postul de lector în chimie organică la Academia de Comerț din Berlin, unde are un laborator spațios. În 1871 este numit profesor la Universitatea din Strasbourg, fiind chemat, doi ani mai târziu, să ocupe postul de profesor de chimie lăsat de Justus von Liebig la Universitatea din München. Aici va pune bazele unui laborator de chimie unde își va desfășura în continuare cercetările.




















































































Adolf von Baeyer
Adolf von Baeyer (1905).jpg
Johann Friedrich Wilhelm Adolf von Baeyer in 1905
Date personale
Nume la naștere Johann Friedrich Wilhelm Adolf von Baeyer Modificați la Wikidata
Născut [1][2][3][4][5] Modificați la Wikidata
BerlinRegatul Prusiei Modificați la Wikidata
Decedat  (81 de ani)[1][2][3][4][5] Modificați la Wikidata
StarnbergGermania[2] Modificați la Wikidata
Înmormântat Munich Waldfriedhof[*] Modificați la Wikidata
Naționalitate german
Cetățenie Flag of the German Empire.svg Imperiul German Modificați la Wikidata
Religie luteranism Modificați la Wikidata
Ocupație chimist
profesor universitar Modificați la Wikidata
Activitate
Rezidență Germania
Domeniu chimist
Instituție Universitatea din Berlin
Academia de Comerț din Berlin
Universitatea din Strasbourg
Universitatea din München
Alma Mater Universitatea Humboldt din Berlin
Universitatea Ludwig Maximilian din München
Universitatea din Heidelberg  Modificați la Wikidata
Organizații Universitatea Ludwig Maximilian din München
Universitatea Humboldt din Berlin
Universitatea din Strasbourg  Modificați la Wikidata
Conducător de doctorat Robert Wilhelm Bunsen
Friedrich August Kekulé
Doctoranzi Emil Fischer
John Ulric Nef
Victor Villiger
Carl Theodore Liebermann
Carl Gräbe
Cunoscut pentru sinteza indigoului
Premii Nobel prize medal.svg Premiul Nobel pentru Chimie(1905)

Distribuie: