Johann Friedrich Wilhelm Adolf von Baeyer (n. 31 octombrie 1835, Berlin, Regatul Prusiei – d. 20 august 1917, Starnberg, Germania) a fost un chimist german, profesor universitar la München, laureat al Premiului Nobel pentru chimie în anul 1905. A realizat sinteza indigoului, a descoperit condensarea anhidridei ftalice cu fenolii, a dezvoltat teoria tensiunii ciclurilor.
Johann Friedrich Wilhelm Adolf este fiul locotenentului-general Johann Jakob Baeyer, care a pus bazele sistemului european de măsurare geodezică. Adolf face primele experimente chimice la 9 ani, descoperă la numai 12 ani o nouă sare dublă de cupru, iar la 13 ani efectuează primele teste asupra indigoului. Mai târziu, studiază doi ani matematica și fizica, la Universitatea din Berlin, pentru a le abandona tot în favoarea primei sale pasiuni, chimia, pe care o aprofundează începând din 1856 la Heidelberg, sub îndrumarea lui Robert Bunsen, apoi se îndreaptă spre laboratorul lui August Kekulé, chimist german cunoscut pentru studiile asupra componentelor chimice organice.
În anul în care devine profesor universitar, 1860, obține și postul de lector în chimie organică la Academia de Comerț din Berlin, unde are un laborator spațios. În 1871 este numit profesor la Universitatea din Strasbourg, fiind chemat, doi ani mai târziu, să ocupe postul de profesor de chimie lăsat de Justus von Liebig la Universitatea din München. Aici va pune bazele unui laborator de chimie unde își va desfășura în continuare cercetările.
.jpg)
