Incendiu depozit componente auto
În data de 01.12. a.c., la ora 09:30, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare a fost alertat cu privire la izbucnirea unui incendiu la un depozit în aer liber de piese rezultate din dezmembrări auto, din localitatea Satu Mare.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri din Detașamentului de Pompieri Satu Mare cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă și voluntari din cadrul S.V.S.U. Vetiș. La momentul sosirii forțelor de intervenție, flăcările se manifestau violent pe o suprafață de aproximativ 50 mp. Pompierii au acționat concomitent atât pentru lichidarea incendiului, cât și pentru protejarea altor bunuri depozitate în apropiere. Intervenția a fost dificilă și de durată (4 ore) din cauza cantității mari de materiale combustibile cuprinse de flăcări (aproximativ 150 mc de piese auto rezultate din dezmembrări: scaune, materiale plastice, anvelope).
Cauza probabilă: foc deschis în spații deschise.
Incendiu depozit componente auto în data de 01.12.
