Peste 350 de persoane au fost legitimate și verificate, în această dimineață de către polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare

Peste 350 de persoane au fost legitimate și verificate, în această dimineață de către polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare




Peste 350 de persoane au fost legitimate și verificate, în această

dimineață de către polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean

Satu Mare, în cadrul unei acțiuni desfășurată pe raza municipiului Carei.

Peste 20 de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Carei, împreună cu cei din

cadrul Secțiilor Polițiilor Rurale Petrești și Carei și sprijiniți de polițiști

criminaliști, au efectuat în această dimineață, 12 decembrie a.c., o acțiune în

vederea prevenirii și combaterii infracțiunilor de natură judiciară, în special a celor

comise cu violență, precum și pentru depistarea persoanelor urmărite și a celor care

încalcă măsurile de supraveghere judiciară, pe raza municipiului Satu Mare.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat aproximativ 20 de sancțiuni

contravenționale, în valoare de peste 9 000 de lei și au legitimat și verificat peste

350 de persoane.

De asemenea, polițiștii ridicat în vederea confiscării mai multe bunuri provenite

din săvârșirea unor infracțiuni sau care au ajutat la săvârșirea acestora.

La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi al

Județului Satu Mare și polițiști locali.


Distribuie: