Simona Halep a părăsit Australian Open 2019

Simona Halep a părăsit Australian Open 2019

Simona Halep a părăsit Australian Open 2019, după un duel spectaculos cu Serena Williams,
însă românca nu a părut afectată de eşecul suferit în faţa jucătoarei cu 23 de titluri de Grand Slam în
palmares.
Constănţeanca de 27 de ani a prăsit Arena Rod Laver cu zâmbetul pe buze, iar la conferinţa
de presă a mers bine dispusă. De altfel, Simona a deschis întâlnirea cu jurnaliştii printr-o glumă.
"Voi începe cu o glumă. În primul set, m-am simţit ca şi cum aş fi fost lovită de tren", a spus
Halep zâmbind, spre amuzamentul celor prezenţi în sală.
Serena Williams a câştigat primul set al meciului cu Simona Halep în doar 20 de minute. Deşi
jucătoarea noatră şi-a adjudecat primul game, un break la 0, americanca s-a dezlănţuit şi le-a luat pe
următoarele 6 fără drept de apel.
Simona Halep a revenit fantastic, a echilibrat meciul şi l-a trimis în decisiv, unde, după o
luptă senzaţională, a cedat şi a fost eliminată. Acum, riscă să piardă locul 1 WTA, un scenariu care,
însă, nu o îngrijorează.
"Nu mă stresează lucrul ăsta. Mă voi duce acasă, mă voi odihni, voi urmări tenis. Şi eu sunt
curioasă cine va câştiga aici", a precizat Halep.
Serena o laudă pe Simona
Doar noua game-uri cedase Serena Williams pana la intalnirea cu Simona Halep din optimile
Australian Open.
Fosta lidera mondiala a avut parte insa de un test adevarat din partea Simonei Halep,
numarul unu al momentului, si a pierdut primul set in acest turneu.
Serena Williams s-a impus in cele din urma, in decisiv, iar la final a gasit cuvinte mari de
apreciere pentru Simona Halep.
"A fost un meci foarte intens, cu puncte incredibile, dar imi place sa joc tenisul si e placut sa
revin pe acest teren", a spus Serena.
"Am avut nevoie sa ridic nivelul, ea este numarul unu in lume, este o jucatoare mare. Stiam
ca pot ridica nivelul, a trebuit sa o fac. Stiti ca sunt o asa luptatatoare, nu renunt niciodata. Muncesc
din greu pentru fiecare punct. E un miracol e ca sunt aici, dar astea e treaba mea, sa fiu aici si sa joc
in fata voastra", a adaugat Serena Williams, o mare campioana pana la urma.

Distribuie: