Aurelia Fedorca, președintele PSD Satu Mare a descoperit că la Satu Mare există PNL și că PSD nu mai e buricul pâmântului și singurul partid care contează. Cel puțin aceste concluzii le putem trage după atitudinea acesteia față de concurența politică în decursul ultimilor doi ani și a comunicatului de presă pe care l-a trimis astăzi presei din Satu Mare. Comunicatul îl citiți pe alte site-uri de știri, la noi aveți parte de o mică analiză la rece a ceea ce se întâmplă în această campanie electorală la Satu Mare.
Dar ciudat, pe Aurelia Fedorca nu o interesează ce face PNL la nivel de municipiu și de județ, acolo unde le-a dat peste bot cu posturile de conducere cu care i-a amăgit pe cei de la PSD de vreo doi ani, împreună cu UDMR.
Nu, nici vorbă de așa ceva și de interes pentru dezvoltarea județului și alte manevre manevre făcute de PNL în spatele ușilor închise, că astea, oricât de adversar politic ai fi, nu le spui public, pentru ca la rândul lor, când faci tu câte ceva, să nu te spună ceilalți.
NU, deci pe Aurelia Fedorca nu aceste aspecte o interesează, ci cea mai mare grijă a acesteia este că PNL ar putea ajunge la Guvernare, deci implicit PSD să piardă ciolanul și toată puterea de a face ce vrea, cum vrea, când vrea, „pentru că poate”.
În rest, chestiuni despre salariul minim mărit de PSD, chestiuni despre intenția PNL de a nu mai crește salariul minim și altele, doar lătrat la luna plină, pentru că dacă era PSD așa de grijuliu cu românii, măreau salariul minim din 90 și până azi, în cei vreo 15 ani în care au fost la guvernare, de se băteau englezii, nemții și spaniolii să vină la noi la muncă, nu să fugă ai noștri la ei la făcut muncile grele. Și măreau atât de mult salariul minim de nu puteau tăia alții cât puteau ei mări, dar na, atunci nu a fost nevoie de tema aceasta de campanie ca să atragă alegătorii, că mai mergeam cu ulei, zahăr și 10 lei.
