Accident la Apa. Pompierii au salvat șoferul și cei doi câini ai săi

Accident la Apa. Pompierii au salvat șoferul și cei doi câini ai săi

Un bărbat și doi câini Golden Retriever rămași captivi într-un autoturism au fost salvați, în această după-amiază, de către pompierii sătmăreni.

Apelul la numărul 112 efectuat de către un participant la trafic, astăzi în jurul orei 13:30, menționa faptul ca un autoturism a parasit partea carosabilă și a ajuns într-un șanț, la intrarea în localitatea Apa. La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii militari cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD TIM.

Salvatorii au fost nevoiți sa taie caroseria mașinii pentru a extrage șoferul, aflat în stare de conștientă, și pe ceilalți ocupanți - doi căței - găsiți puțin agitați, dar nerăniți.

Șoferului i s-au acordat primele îngrijiri medicale la fața locului, fiind apoi transportat la spital pentru investigații medicale suplimentare, iar pentru preluarea cațeilor s-a luat legătura cu aparținătorii victimei.

Sursa: ISU Satu Mare

Distribuie: