22 de permise de conducere au fost suspendate de polițiștii rutieri în acest weekend

22 de permise de conducere au fost suspendate de polițiștii rutieri în acest weekend

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au acționat în weekendul 31 mai – 2 iunie a.c., pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță rutieră și pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere, ocazie cu care s-au aplicat peste 270 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 88 000 de lei.

Astfel, pe parcursul sfârșitului de săptămână, 31 mai – 2 iunie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat mai multe acțiuni în vederea prevenirii și combaterii accidentelor rutiere, pe raza întregului județ.

Ocazie cu care s-au aplicat peste 270 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 88 000 de lei, conducătorilor auto care nu au respectat normele rutiere.

De asemenea, au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 37 de conducători auto, 22 dintre permise fiind reținute pentru depășirea cu peste 50 km/h a limitei de viteză maximă admisă, 7 pentru efectuarea unor depășiri neregulamentare, 2 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea drumului public prin loc semnalizat și marcat corespunzător și alte 3 permise de conducere au fost reținute șoferilor care au fost implicați în evenimente rutiere soldate cu pagube materiale și nu s-au prezentat în termenul prevăzut de lege la poliție.

Sursa: IPJ Satu Mare

Distribuie: