Percheziții în Vama Halmeu și acasă la mai mulți vameși - sunt suspectați de contrabandă și complicitate la contrabandă

Percheziții în Vama Halmeu și acasă la mai mulți vameși - sunt suspectați de contrabandă și complicitate la contrabandă

Dimineața de miercuri a început altfel decât de obicei în Vama Halmeu, acolo unde procurorii au deschis și realizează percheziții la această oră, într-un dosar de contrabandă și complicitate la contrabandă, după cum anunță colegii de la presasm.ro, care au obținut pe surse informații cu privire la locul desfășurării perchezițiilor.

Printre cei vizați de aceste investigații ar fi și câțiva vameși, care sunt bănuiți că ar face parte dintr-o grupare care are ca activitatea contrabanda cu produse accizabile.

De reamintit este că în urmă cu mai puțin de o săptămână un vameș împreună cu soția lui au fost prinși cu câteva mii de pachete de țigări de contrabandă asupra lor, scopul acestora fiind de a comercializa acele țigări.

”În cursul zilei de 19 iunie 2019, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate un număr de 7 percheziţii imobiliare la domiciliile unor persoane fizice de pe raza județului Satu Mare și la sediul unei instituții publice. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetul Marmației, Biroul Operațiuni Speciale Satu Mare și Inspectoratul Județean de Jandarmi Satu Mare”, se arată într-un comunicat de presă remis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare.

Distribuie: