Din cauza birocrației de neînțeles, mai multe familii din Mărtinești riscă să nu își poată dona strada la primărie

Din cauza birocrației de neînțeles, mai multe familii din Mărtinești riscă să nu își poată dona strada la primărie

Cei care au achiziționat sau au construit o casă în ultimii ani, în zone care nu au fost până acum dezvoltate imobiliar nu sunt străini de termenul de a dona strada la primăriei. Este o procedură standard prin care proprietarii caselor de pe acea stradă, care dețin li cotă parte din stradă, trebuie să doneze strada primăriei de care aparțin, ca mai apoi autoritățile să poată interveni pentru modernizarea străzii.

În acest punct au ajuns aproximativ 10 familii care au casele pe o stradă relativ nouă din comuna Odoreu, sat Mărtinești. Majoritatea au casele luate cu credit sau ipotecă pe stradă, iar banca, respectiv proprietarul terenul inițial dinainte de dezmembrare, au renunțat la dreptul lor asupra terenului.

Ba mai mult, primăria Odoreu a pregătiti deja o Hotărâre de Consiliu Local pentru a prelua strada, fără nici o opreliște, dar altundeva s-a produs un blocaj pe care oamenii nu îl înțeleg și nu reușesc să îl treacă.

„Notarul ne-a cerut un acord de la finanțe, prin care să se arate că se scoate de la impozit terenul pe care e strada și trebuie să ne dea o hârtie în acest sens. De 30 de zile nu primim acest acord, pentru că spun cei de la Finanțe, în hotărârea de Consiliu Local nu este prevăzut de primărie ce investiții se vor face pe stradă. Iar prin acest lucru, care părerea mea nu are nici o relevanță pentru noi, ei ne blochează și noi nu putem dona strada primăriei”, afirmă un proprietar de pe strada respectivă.

Acesta a sunat la toate serviciile posibile din cadrul Finanțelor Publice Satu Mare, dar fără a avea succes, toată lumea acceptând că ceea ce li se cere oamenilor de pe stradă, să specifice primăria ce investiții va face, este o inepție, dar toți ridică din umeri și afirmă că ei nu pot face nimic pentru oameni.

La rândul ei, primăria nu poate propune în Consiliul Local investiții pentru o stradă care nu este în posesia lor, pentru că ar însemna investiție pe teren privat, ceea ce nu este posibil. Astfel legile funciare se bat în cap cu cele ale finanțelor, iar oamenii riscă să nu poată dona strada la primărie, ba chiar mai mult să aibă probleme la partea de finanțare în cazul celor care și-au luat acolo imobile prin programul „Prima Casă”.

Distribuie: