Șoferul autobuzului de transport muncitori ai unei firme din parcul industrial din municipiul Satu Mare a provocat acum două seri un accident de circulație cu 10 victime, din care două au rămas în spital. Acesta nu a cedat trecerea unui alt autobuz aflat deja în sensul giratoriu, pe care l-a lovit în plin.
După investigațiile de la locul accidentului, cei de la poliție l-au invitat pe șoferul vinovat de accident la secție, pentru declarații și pentru investigații mai amânunțite, unde se pare că șoferul ar fi stat cam 4-5 ore. Cu toate că avea deschis un dosar penal pe numele lui și era după o noapte de nesomn și un accident, șoferul nu a fost lăsat să meargă acasă pentru a se odihni, ci a fost urcat din nou la volan de firma pentru care muncește și a fost trimis înapoi la muncă, să mai ducă o tură de muncitori la lucru.
Ne întrebăm, oare după o noapte de nesomn și șocul unui accident, acesta era cel mai indicat om care să urce din nou la volan și că conducă?
Muncitorii care au fost transportați de acest șofer la muncă s-au arătat speriați și revoltați că acesta a fost trimis înapoi la muncă și au ținut să facă acest caz public, poate cuiva le va păsa și de siguranța lor.
