Din nefericire, accidentul de la ieșire din Odoreu din cursul zilei de astăzi nu a avut un final prea fericit.
Una dintre victime a fost resuscitată mai bine de o oră de medicii de pe SMURD, cu multă îndârjire, iar într-un final acesta a răspuns pozitiv manevrelor, revenind la viață după munca asiduă depusă de medici. Bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe pentru supraveghere medicală și alte intervenții medicale. Din păcate organismul bărbatului a fost prea slăbit și a decedat câteva ore mai târziu, în spital.
În același accident, alte trei persoane au suferit răni grave, având fracturi multiple la membrele superioare și inferioare. Din aceste trei victime una este gravidă în luna a patra.
Accidentul s-a produs la ieșire din localitatea Odoreu, înspre Băbășești, după ce un autoturism a intrat pe contrases, abordând cu viteză prea mare o curbă, lovind în plin o altă mașina care se deplasa din sens opus.
