La sfârșitul săptămânii trecute a fost organizat pentru cea de-a patra oară Festivalul Poarta Oașului. Evenimentul desfășurat pe 10 și 11 august a oferit programe pentru toate categoriile de vârstă ale comunității. Seria evenimentelor a debutat sâmbătă dimineață cu un concurs de pescuit și un mini-capionat de fotbal. La ora 19.00 când a evoluat formația Aris, urmată de formația sătmăreană Strangers care încins atmosfera, astfel interpretul din Ungaria, Rácz Gergő a evoluat în fața unui public bine antrenat.
Ziua de duminică a debutat cu o slujbă religioasă festivă și o ceremonie de comemorare prin depunere de coroane la Monumentul Eroilor. Evenimentele programate înainte de masă au continuat cu un moment festiv în cadrul căruia primarul localității, Majláth Gábor, a felicitat cuplurile care serbează în acest an 50 de ani de căsnicie. La ambele momente a participat și deputatul UDMR Magyar Lorand, care le-a transmis locuitorilor din Orașul Nou să continue să fie la fel de uniți și încrezători în ei, căci doar așa vor putea să își conducă comuna spre dezvoltare, la fel cum au făcut și în ultimii ani, lucru pentru care I-a și felicitat.

Firește, nu puteau lipsi din program nici momentele destinate dansului popular. La această ediție, cei prezenți, au putut urmări minunatele dansuri ale preșcolarilor și școlarilor din ciclul primar al localității, precum și evoluțiile ansamblului de dans popular local, Bokréta.
În continuare, programul a fost dominat iar de muzică. În această zi au evoluat pe scena festivalului formația Fekete rózsák și Formația Argus, după care iubitorii operetei au avut ocazia de a participa la un spectacol susținut de artiștii operei din Debrețin și de un concert Gergely Róbert alcătuit dintr-o culegere din cele mai cunoscute șlagăre maghiare.

Au avut de asemenea mare succes tombolele puse în vânzare, deoarece mulți dintre cei prezenți au vrut să câștige marele premiu. Odată cu achiziționarea tombolelor s-au făcut și donații în favoarea lui Tomi, băiețelul diagnosticat cu leucemie.
Evenimentul de două zile a fost încheiat de un superconcert semnat de celebra formație din Ungaria, Republic și un minunat foc de artificii. Festivalului Poarta Oașului a fost realizat de primăria locală și Asociația Cultur Art cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare.
