La Tășnad se dorește organizarea unui referendum ca cetățenii sa se exprime dacă primăria trebuie sau nu să ia împrumut bancar

La Tășnad se dorește organizarea unui referendum ca cetățenii sa se exprime dacă primăria trebuie sau nu să ia împrumut bancar

Fostul consilier local, acum membru ProRomania, Adrian Farcău îi îndeamnă pe locuitorii din orașul Tășnad să se alăture inițiativei lui de a cere primăriei organizarea unui referendum local.

Referendumul ar avea ca temă acceptul dau dezacordul tășnădenilor ca primăria să contracteze un împrumut bancar.

Acest împrumut care s-ar ridica la suma de 1,5 milioane de euro din ce afirma fostul consilier, ar fi necesar pentru realizarea unui nou puț de apă termală, investiție pe care Adrian Farcău o vede de altfel necesară.

Ceea ce îl nemulțumește însă pe acesta este faptul ca în cei trei ani de mandat care s-au scurs până acum, conducerea primăriei nu a făcut nici un demers pentru a primi acești bani din alte surse, guvernamentale sau europene, ci se dorește pe ultima sută de metri de mandat apelarea la soluția cea mai rapida dar și cea mai paguboasă pentru tășnădeni, care i-ar îndatora considerabil pentru o bucata bună de timp.

https://secure.avaaz.org/ro/community_petitions/Primaria_Referendum_local_privind_contractarea_unui_imprumut_bancar_de_catre_Primaria_Tasnad/?fMsRAob&fbogname=Farcau+A.
Distribuie: