Învățătoarei care a dat cu gaz lacrimogen în sala de clasă, direct către doi copii de 6 ani, pentru că erau neastâmpărați, a scăpat de restul de 24 de ore, care a expirat în cursul amiezii de ieri.
Procurorul de caz a dispus ca femeia să rămână sub control judiciar pentru 60 de zile, timp în care ar trebui să își afle și pedeapsa pentru fapt ei.
Totul s-a întâmplat miercuri în jurul orei 10, când femeia, enervată de neastâmpărul a doi dintre elevi, a scos un tub de spray lacrimogen din geantă și l-a îndreptat spre cei doi copii, pulberizând o doză serioasă de spray. Cei doi copii care au fost afectați direct de gazul lacrimogen au primit primul ajutor la școală, după care au ajuns la UPU Tășnad. Directorul școlii a anunțat poliția, care au reținut-o pentru 24 de ore, iar la expirarea celor 24 de ore femeia a fost pusă sub control judiciar.
Învățătoarea, care a ocupat postul ca suplinitor, a fost scoasă din învățământ pentru acest an, cei de la Inspectoratul Școlar desfăcându-i contractul de muncă. Ea se poate întoarce totuși la catedră, asta dacă instanța nu impune vreo măsură în acest sens, iar medicii vor continua să îi elibereze adeverințe medicale care să ateste că ea este aptă pentru această activitate profesională.
