Toți politicienii din ziua de azi ne vorbesc frumos despre cum trebuie sa se termine cu vechea generație politica, cu vechile metehne, cu nepotismele care au funcționat până acum.
Când presa centrală mai scoate la suprafață câte un caz de familie de PSD-iști angajați în aceeași instituție, cei de la PNL jubilează și ii dau de exemplu negativ.
Doar ca aceștia sunt ca popa, adică una predica și alta fac, după cum vedem cel mai recent caz de la Satu Mare, al viceprimarului Doina Feher.
Aceasta a avut grija ca după ce ea a prins un post călduț, sa nu își lase nici odrasla de izbeliște. Primul pas pe care l-a făcut a fost ca, nu la mult timp după absolvire, da ii "găsească" fiului ei un post călduț de inginer la Apaserv. Coincidenta oare ca acel post a fost ocupat tocmai de fiul viceprimarului și nu de un alt sătmărean fără neamuri prin politica? Sau a dat singur examenul pe post, asta pentru ca altcineva nu a aflat de scoaterea lui la concurs?
Și asta nu ar fi tot, ca la câte cumetrii sunt în instituțiile subordonate primăriei sătmărenii ar fi zis: "treacă meargă și asta, unul în plus sau în minus plătit din banii noștri, tot acolo ne e"
Doar ca darurile viceprimarului pentru fiul ei nu se opresc, cel mai recent venind azi, un dar care ar putea sa o coste pe Doina Feher chiar o vizita a celor de la ANI, ca să nu zicem într-un ceas rău de alții curioși de ce fac și desfac politicienii.
Mai exact, fiul lui Doina Feher, Micle Andrei, acesta păstrându-și numele de familie al tatălui după divorțul părinților, a primit în dar de la primărie, un apartament ANL. Bineînțeles, acesta a depus dosar și s-a încadrat aproape perfect în cerințele de acordare, astfel ca s-a ales cu o locuință, ca să nu mai stea cu mămica, sa fie băiat independent, la fel de independent ca și când și-a găsit loc de munca.
Și nu asta ar toată problema, ci faptul ca fix mama lui Micle Andrei a fost președinta comisiei care a evaluat dosarele și a acceptat dosarele. Aici nu doar ca miroase, ci chiar scârțâie a incompatibilitate și conflict de interese.
Bineinteles, când a fost vorba de vot, doamna viceprimar a anunțat ca nu votează la acest proiect de hotărâre, ca să nu fie și mai bătător la ochi.
Norocul ei ca a avut cine sa o sfătuiască, nu de alta, dar se punea ca dacă lucrurile decurgeau asa cum erau propuse inițial, de mâine doamna viceprimar sa nu mai fie viceprimar, căci vedea nu doar ANI ci și ultimul marțian care a exista pe vreo planeta îndepărtată cât de mare conflict de interese ar fi fost, asta pentru ca inițiatorul inițial al proiectului a fost chiar Doina Feher, dar când a fost informata ca ar putea avea probleme, viceprimarul Feher i-a pasat proiectul colegului Albu spre inițiere și semnare.
Doar ca numele ei apare în hârtiile semnate în ședințele de comisii, ședințe care în fata legii sunt la fel de importante ca și ședințele de consiliu. Sau de lege și instanta nu se mai teme nimeni, doar public sa facem sa fie bine, sa nu se prindă nimeni?
