În data de 25.09.2019, IPJ Satu Mare – Serviciul de Investigaţii Criminale s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în dimineața de 25.09.2019, numitul K.R.A a fost găsit decedat într-un imobil situat în municipiul Carei, unde locuia fără forme legale. Acesta prezenta urme de violență la nivelul corpului, precum și urme de sânge. La fața locului s-a constatat că uşa locuinţei era spartă și că urme de sânge erau răspândite prin imobil.
În urma cercetărilor s-a constatat că, în data de 24.09.2019 numitului K.R.A i-au fost aplicate mai multe lovituri cu pumnul în zona toracică, precum și cu un obiect dur pe toată suprafaţa corpului, lovituri în urma cărora victima a decedat.
În cauză au fost administrate probe: proces-verbal de cercetare la faţa locului, declarații martori, mijloace materiale de probă, din care rezultă că în seara de 24.09.2019, după ora 18.00, inculpaţii K.M.N şi K.E., minori, s-au deplasat la domiciliul numitului K.R.A, şi i-au aplicat acestuia mai multe lovituri cu pumnii şi cu un obiect dur-rangă în zona capului, membrelor superioare şi inferioare, precum şi în zona toracică și abdominală.
Activitatea acestora a fost întreruptă în jurul orei 19.00 de numitul K.G. care le-a cerut celor doi să înceteze loviturile, însă aceștia s-au reîntors la locul faptei în jurul orei 19.45 și după ce l-au dezbrăcat pe numitul K.R.A. au continuat activitatea de lovire până la ora 20.00, când au părăsit domiciliul victimei.
În dimineața de 25.09.2019, numitul K.R.A a fost găsit decedat în incinta imobilului în care locuia.
La efectuarea cercetărilor Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare – Serviciul de Investigaţii Criminale şi al poliţiei municipiului Carei.
Sursa: Parchetul de pe langă Tribunalul Satu Mare
