Doina Feher și-a dat demisia din funcția de viceprimar

Doina Feher și-a dat demisia din funcția de viceprimar

Doina Feher, de acum fostul viceprimar al municipiului Satu Mare, s-a supus cererii partidului și și-a prezentat în cursul zilei de astăzi demisia din funcția de viceprimar al municipiului Satu Mare. Această demisie vine după scandalul cu atribuirea de locuințe ANL în care a fost implicată alături de fiul ei.

Tot scandalul a ajuns la urechile conducerii centrale a partidului, care i-a cerut în cursul zilei de ieri acesteia să își dea demisia, scandalul în care este implicată pătând grav imaginea partidului chiar înaintea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale.

Vă reamintim că din postura de președinte al comisiei de verificare și avizare a dosarelor pentru întocmirea listei de priorități, Doina Feher a acceptat ca fiul său, Andrei Micle să fie printre viitori beneficiari ai unei locuințe ANL, semnând chiar ea actele care au rezultat în urma ședinței comisiei.

Doina Feher a declarat pentru PresaSm.ro si TV1Satu Mare că nu vede nici o problemă, nici din punct de vedere legal, nici moral, faptul că fiul său se află pe această listă, cu toate că ea a fost președinta comisiei care a avizat lista.

Mai apoi Doina Feher a anunțat că fiul său și-a retras dosarul pentru primirea unei locuințe ANL, asta după ce s-au făcure presiuni în acest sens de către Adrian Albu, președintele PNL Satu Mare, care a mai afirmat că situația viceprimarului va fi discutată în ședința de partid de joi, 3 octombrie.

Se pare că cei din conducerea centrală a PNL nu au vrut să amâne atât luarea unei decizii cu privire la Doina Feher, căreia i-au cerut să își prezinte demisia de urgență, respectiv a doua zi după discuțiile care au avut loc luni, la Cluj.

Se așteaptă acum ca Doina Feher să ducă până la capăt cererea conducerii partidului, respectiv să își dea demisia și din funcția de președinte al Organizației Municipale a PNL Satu Mare.

Distribuie: