Sătmărenii s-au arătat dezinteresați de primul tur al alegerilor prezidențiale și au ieșit din case într-un număr prea mare, fiind mereu codași la prezența la vot. Închiderea urnelor i-a prins pe sătmăreni pe locul al treilea de la coadă ca și prezență la vot cu 37,68% prezență la urne, mai slab clasate fiind doar județele Vaslui și Covasna.
În județul Satu Mare campioni la prezența la urne au fost cei aflați în categoria de vârstă 45-64 de ani, urmați de cei de peste 65 de ani, pe când cei cu cea mai mică prezență la vot au fost tinerii cu vârste cuprinse între 18 -24 de ani.
În județ au fost raportate și două incidente la urne, unul ce îi privea pe doi soți care aveau suspendat dreptul de a vota, asta după ce fiul lor a cerut instanțelor acest lucru, pentru că cei doi ar suferi de deficiențe mintale. Cel de-al doilea caz este a unui sătmărean de peste 70 de ani, care a pierdut cetățenia română, dar care deținea un act de identitate fără termen de reînoire, dar care era anulat de autorități. Acest lucru a fost descoperit după ce acesta a votat, astfel că votul lui a fost anulat.
În județ s-a votat cel mai mult în mediul urban, dar totuși din mediul rural vin secțiile de votare cu cea mai mare prezență la vot, Aciua - peste 144%, Giungi , Sechereșa, Horea și o secție din municipiul Satu Mare, cu prezență de peste 70%.
