O investiție de 8 milioane de euro este pe punctul de a se finaliza și de a-și deschide porțile pentru sătmăreni.
Este vorba de centrul comercial de la intersecția străzilor Corvinilor cu Botizului, lângă magazinul Kaufland.
Este o investiție a celor de la Media Galaxy, care deschid un magazin imens la Satu Mare, acesta fiind cel de-al 20-lea la nivel național pe care acest brand îl deschide.
"Cu o investiție de 8 milioane de euro, magazinul MEDIA GALAXY din Satu Mare se înscrie în misiunea ALTEX România de a sprijini economia locală prin investiții și parteneriate care susțin comunitățile locale, prin susținerea și grija acordată angajaților.", afirmă reprezentanții firmei
Deschiderea oficiala va avea loc în 20 noiembrie, urmând ca din data de 21 noiembrie sa fie deschis publicului larg.
