Weekend plin de cântece patriotice, colinde și istorie, la Santău

Weekend plin de cântece patriotice, colinde și istorie, la Santău

Nu ar trebui să fie colțișor în județul Satu Mare unde Ziua Națională a României să fie trecută cu vederea, fără nici un eveniment și fără ca oamenii din localitate să nu simtă că e vorba de o zi de sărbătoare și o zi de mare cinste.

De câțiva ani buni, cei din comuna Santău nu lasă să treacă nici o zi de sărbătoare fără să nu puncteze evenimentul, fără să se pregătească cum se cuvine pentru fiecare eveniment. Așa că, nici sărbătorile din acest weekend nu pot fi trecute cu vederea, nici Sfântul Andrei nici Ziua Națională a României.

La Santău evenimentele încep de sâmbătă, de Sfântul Andrei, când în căminul cultural din localitate va avea loc un program artistic deosebit. Pe scenă vor urca o serie de artiști, începând de la cei mai mici din localitate, elevii școlii, până la cei mai consacrați deja, respectiv cei din Ansamblul Vatra. Programul artistic va fi încununat de un recital al artistei Marina Georgiana. De pe scena căminului cultural vor răsuna cântece patriotice dedicate Zilei Naționale a României, colinde, că tot am intrat în Postul Crăciunului, precum și muzică populară.

Pe lângă toate acestea se vor depune coroane de flori la Monumentul Eroilor din Santău, iar duminică va avea loc un moment solemn de același gen la Chereușa.

Distribuie: