Activitatea unor muncitori care aveau sarcina să niveleze un teren a fost oprită brusc, după aceștia au fost speriați de o descoperire pe care au făcut-o.
Mai exact, pe strada Rodnei, cei de la LIDL își extind parcarea, fiind la partea de nivelare a terenului achiziționat recent. Muncitorii care realizau această treabă au oprit brusc munca după ce au dat peste o grenadă ruginită. Ei au solicitat rapid intervenție de specialitate prin 112.
La fața locului s-au prezentat polițiști, pompieri și specialiști din cadrul departamentului de explozibili. Aceștia au ridicat proiectul neexplodat cu scopul de a-l neutraliza într-un mediu controlat. Cel mai probabil grenada provine din cel de-al doilea război mondial.
Sursa: presasm.ro
