Deputatul PSD Satu Mare, Ioana Bran, a avut un punct de vedere dur la adresa celor de la PNL, asta după votul de dublare al alocațiilor copiilor, acuzându-i pe aceștia că au făcut tot ce au putut ca acest proiect să nu fie votat, deși în Guvernul Dăncilă cei de la PNL s-au lăudat că a fost inițiativa lor mărirea de atunci a alocațiilor.
„Am adoptat azi în Camera Deputaților proiectul de lege inițiat de PSD privind dublarea alocațiilor de stat pentru copii!
Alocația va fi de 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani. Copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani vor avea o alocație de 300 lei. Copiii cu handicap vor avea o alocație de 600 lei până la 18 ani.
În cel mai rușinos mod cu putință, deputații liberali și cei ai PMP și-au scos cartelele de vot din aparate și au apărut absenți, așa cum vedeți într-una din fotografii! După ce liberalii au făcut tot ce le-a stat în putință să își aroge ultima creștere a alocațiilor pentru copii, acum s-au ascuns sub bănci...
Proiectul a fost aprobat cu 179 de voturi și legea va merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis. Sper din tot sufletul să nu găsească niciun pretext să refuze, iar de la 1 ianuarie noile alocații să intre în plată!„, a afirmat Ioana Bran.
