Liberalul Adrian Cozma, cunoscut ca cel mai acid consilier județean, pentru atacurile avute la adresa UDMR în acest mandat dar și la adresa PSD în mandatul trecut, renunță la postul de consilier județean pentru a ocupa, începând de astăzi postul de director de cancelarie al Prefectului.
Adrian Cozma renunță, odată cu acest nou post, la postul de consilier județean, cât și la avocatură, meseria lui de bază, aceste activități fiind incompatibile cu noul post.
Liberalul care se află pe lista de supleanți pentru consiliul județean este Valer Beseni, venit din organizația de tineret a partidului. Este de văzut dacă acesta va fi acceptat de către conducerea organizației județene. În prezent acesta este angajat al Spitalului Județean Satu Mare.
