Un apel la 112 a creat agitație seara trecuta pe Drumul Careiului, în apropiere de intersecția Burdea. Apelantul anunța că magazinul Zidul Chinezesc a fost spart. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au avut cea mai ușoară intervenție din viața lor.
Cel care a făcut apelul la 112 se pare că a fost chiar proprietarul magazinului, care a văzut pe camerele de luat vederi cum un individ a spart geamul de la ușa de la intrare și a intrat în magazin. Se pare că bărbatul nu avea prea multă experiență în spargeri sau nu era prea hotărât ce să fure, căci polițiștii l-au prins pe acesta chiar în interiorul magazinului pe care l-a spart.
Intervenția a fost una facilă, autorul spargerii fiind ridicat de polițiști și dus la secție.
sursa foto: www.presasm.ro
