În cadrul acțiunilor de verificare efectuate în această perioadă, de inspectorii de specialitate din cadrul D.S.V.S.A, aceștia au urmărit, respectarea condițiilor generale de igienă, originea materiilor prime și existenta documentelor însoțitoare, respectarea condițiilor privind ambalarea, marcarea si etichetarea alimentelor, condițiile de transport, modul de depozitare, temperaturile de păstrare cerute de producători, existența graficelor de temperatură pentru spațiile frig, modul și condițiile de preparare și comercializare a produselor alimentare de origine animală și non animală monitorizarea și eliminarea subproduselor improprii consumului uman, precum și existența echipamentului de protecție.
În desfășurare acțiuni comune, în traficul rutier, a inspectorilor de specialitate din cadrul D.S.V.S.A Satu – Mare, împreună cu inspectori din cadrul I.P.J. Satu – Mare, ai Jandarmeriei și ai Poliției de Frontieră Satu – Mare, care verifică toate transporturile de animale vii indiferent de specie, carne și preparate din carne, ouă alte produse alimentare de origine animală sau non animală, legume și fructe transportate sau tranzitate pe șoselele județului nostru .
În urma deficiențelor constate în timpul controalelor, au fost aplicate 2 amenzi contravenționale în valoare totală de 11.200 lei, - 10.000 lei - 1 Unitate Procesare Carne - Satu -Mare, pentru manipularea produselor alimentare cu încălcarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, și - 1.200 lei – 1 restaurant – Carei, pentru nerespectarea normelor stabilite de Autoritatea Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor privind condițiile de întreținerea spațiilor de prelucrare și depozitare a produselor alimentare. Cu ocazia controalelor a fost supusă sechestrului/reținerii oficiale, cantitatea de 204,6 kg produse alimentare în valoare de 3054 lei. Cantitatea de produse alimentare, a fost confiscată și dirijată spre incinerare, într-o unitate de ecarisare a teritoriului autorizată sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor.
Având în vedere evoluția pe teritoriul României a pestei porcine africane, așa cum am mai informat, carnea proaspătă de porc, carnea preparată sau carnea tocată de porc, precum și produsele din carne care conțin carne de porc nu pot face obiectul transportului către alte State Membre, dacă provin din zonele cuprinse în Decizia Comisiei nr. 15 / 2020 privind măsurile zoo sanitare de combatere a pestei porcine africane în anumite State Membre ale UE.
