Polițiștii locali au fost solicitați să intervină sâmbătă dimineața pentru a aoferi ajutor unui bărbat și unei femei, gășiți de sătmăreni paralizați de frig în fața unei scări de bloc din cartierul Micro 14, lâmngă piața Someș.
Comform oamenilor din zonă, cele două persoane își duceau veacul în zona pieței, indiferent de vremea de afară, dar se pare că organismul lor nu a mai rezistat ultimelor experiențe de acest gen, fiind găsiți incapabili să se miște, culcați pe băncile din fața blocului.
La fața locului au fost solicitați și cei de la Ambulanță, care i-a preluat pe cei doi pentru a-i transporta la spital. Conform acelorași surse, nu doar frigul și-ar fi spus cuvântul asupra incapacității celor două persoane de a se deplasa, ci și o cantitate însemnată de spirt pe care ar fi consumat-o, cu scopul de a le ține de cald peste noapte.
În zona Pieței Someș a mai existat un caz asemănător în urmă cu câteva săptămâni, când un bătrân care își ducea veacul prin spatele tarabelor a fost preluat de Poliția Locală pentru a fi dus la Adăpostul de Noapte, după ce acesta a dormit sub cerul liber mai multe zile la rând, la temperaturi ce au coborât sub 0 grade.
