Echipa de la Prefectura Satu Mare s-a extins începând de astăzi, 6 februarie, cu un nou membru cu funcție de conducere, respectiv un subprefect, în persoana lui Cosmin Bota, fost consilier județean ALDE, care a fost numit în aceasta funcție de către premierul Ludovic Orban în data de 4 februarie, numire publicata în Monitorul Oficial în data de 5 februarie.
bu
Numirea lui Cosmin Bota este una cu caracter temporar, după cum o arata hotărârea guvernului. La depunerea jurământului acestuia lumea nu s-a înghesuit prea mult, nici când vine vorba de șefi de deconcentrate nici când vine vorba de foștii colegi de partid al acestuia.
Depunerea jurământului a avut loc în sistem de videoconferință, fiecare județ în care au avut loc schimbări la organigrama prefecturilor fiind luate în ordine alfabetica.
După depunerea jurământului, prefectul Radu Bud a declarat "Va mărturisesc ca m-am bucurat de aceasta decizie de a numi al doilea subprefect. Atunci când am început eu aceasta activitate eram de vârstă lui Cosmin și asa am debutat, cu doi subprefecți. In al doilea mandat am avut doar un subprefect dar am simțit nevoia celui de-al doilea, căci e un domeniu foarte vast de acoperit. Astăzi ma bucur sa îl am pe Cosmin alături. Acest post nu e nou înființat, ci e transformat din unul din funcționar public, nu vor fi bani mai mulți, secretare sau mașini ", a declarat Radu Bud.
" Sunt onorat să fiu numit în aceasta funcție, extrem de importanta. Vreau sa le mulțumesc celor care au avut încredere în mine și le promit ca voi da totul ca să ma ridic la nivel așteptărilor.", a declarat și noul subprefect.
bu
