Fabrica Mondiala, reperul industriei textile din România în perioada comunistă și ani buni și după 1989 se închide. Fabrica a fost preluată cu mulți ani în urmă de către grupul Steilman, moment din care producția fabricii a început să scadă, ca să ajungă ca în 2020 să se închidă.
Mondiala s-a înființat în 1935 sub denumirea de Cooperativa Croitorilor „Munca”, ca 10 ani mai târziu să fie redenumită Mondiala, așa cum o știe lumea până astăzi. Prima comandă pentru export a înregistrat-o în 1960, pentru articole pentru copii, după care gama de produse cerute s-a diversificat exportându-se masiv articole pentru femei. Țările în care ajungeau articolele vestimentare realizate la Satu Mare au fost Franța, Belgia, Olanda, Anglia, Italia, cele două Germanii de atunci, SUA și URSS.
Acum fabrica a ajuns pe mâna unui cunoscut dezvoltator imobiliar prin cercurile de profil din București și cel mai probabil va avea aceeași soartă ca alte astfel de fabrici pe care omul de afaceri bucureștean le-a achiziționat și mai apoi le-a transformat fie în spații de birouri fie în centre comerciale.
Sătmărenii care au cunoscut îndeaproape sau chiar din interior ce a însemnat Mondiala pentru sătmăreni și pentru economia județului deplâng închiderea fabricii.
„Sunt convinsa ca cei putin peste 100 de oameni ramasi isi gasesc imediat (daca nu si-au si gasit deja ) un loc de munca la alte firme producatoare de confectii, care isi „fura” angajatii de la una la alta intr-un perpetuum mobile, nu neaparat din vina lor. Ramanem insa cu un gust foarte amar.... Probabil vom vedea si acolo unde ne-am obisnuit sa vedem Mondiala, un mare proiect imobiliar sau un super centru comercial, cum s-a mai intamplat in oras. Asta mai ales pentru ca Romeo Pomponiu este cunoscut in lumea „buna”a investitorilor imobiliari.... Sigur, poate ii reaminteste cineva ca Satu Mare nu e Bucuresti, nu ca ne-am dori sa fie..., afirmă Daniela Culic, directorul Camerei de Comerț
„Sunt trist. O referinta socio-economica pentru orasul meu inceteaza sa mai existe dupa 75 de ani. Toti stim importanta pe care "Mondiala" a avut-o in devenirea personala a breslei locale de croitori dar si a dezvoltarii economice regionale.
Sunt trist pentru ca un simbol va inceta sa mai existe. Inainte de Revolutie, Satu Mare era impartit in doua jumatati: una care lucra la Unio iar cealalta care lucra la Mondiala. Acum, amandoua institutiile sunt un morman darapanat de cladiri care nu mai amintesc de nimic din stralucirea de alta data.
Sunt trist pentru ca ne pierdem reperele. Anul trecut cand am organizat expozitia "Satu Mare - un centru al modei romanesti" am omagiat aceasta institutie prin afectarea unui intreg etaj in care se povestea despre moda, tehnica si evolutia unui brand atat de complex. Va ramane un omagiu. Si atat. Ne pierdem reperele, ne pierdem referintele, ne pierdem identitatea.„, afirmă și designerul Cosmin Mureșan
„Daca cineva spune ca a invatat sa lucreze in Mondiala,acest lucru deja este o referinta pentru persoana respectiva.Este ca o carte de vizita.Am avut croitorese din Mondiala cand lucram la atelier si pot sa spun ca aveau meseria in degetul mic.Aici sunt multe de spus,si imi sangereaza sufletul ca am ajuns aici.Fara industria textila,Satu Mare,parca isi pierde esenta.Degeaba avem noi mari fabrici de cablaje pentru industria automobilelor,noi n-o sa fim niciodata mare putere industriala constructoare de masini,noi oferim doar mana de lucru ieftina si atat.Dar Mondiala a fost a noastra !❤️Este simbolul orasului,este painea care a oferit o siguranta financiara unor generatii de ingineri,maistrii muncitori,care si-au facut meseria cu drag si cu mult profesionalism„, afirmă și designerul Alena Ignătescu
