Nu multă lume cunoaște faptul ca PSD Mediesul Aurit are un nouembru de câteva săptămâni, în persoana lui Mircea Govor, asta după ce acesta a avut nevoie sa fie membru într-o organizație în județ, pentru a avea un vot în plus la alegerile interne.
Doar ca alegerile nu au mai avut loc dar în urma demersurilor lui Mircea Govor a lăsat haos în organizația de la Medies. Asta a dus la decizia actualului primar, interimar, Marian Torok, sa părăsească barcă PSD și sa treacă în cea a PNL, unde afirma ca e ascultat și are dreptul sa aibă opinii diferite fata de conducere.
"Dragi medieșeni! Proverbul ,,Omul sfințește locul" face referire la acei oameni, în urma cărora se pot constata o serie de realizări, oameni integri și curajoși,care prin exemplul personal aduc schimbări benefice mediului în care trăiesc.
Acest model vreau să-l urmez și eu continuând proiectele începute și implementând altele noi, care pot schimba în bine viața noastră a celor ce trăim în Comuna Medieșu Aurit.
Dar, știm cu toții că politica e domeniul acțiunilor colective,nu al demersului solitar. Fără întâlniri și discuții constructive,fără dialog și comunicare , continuând să rămân într-un mediu politic plin de orgolii și dezbinări interioare, unde dacă nu te conformezi întru totul ești EXCLUS din partid de niște oameni pe care până nu demult îi considerai prieteni nu voi putea face ce mi-am propus.
Aceasta este motivația care stă la baza hotărârii mele,aceea de a alege un mediu politic care să mă reprezinte în gândire și în acțiuni și anume Partidul Național Liberal unde libertatea cuvântului,dialogul și comunicarea sunt prioritare.
Asigur toți medieșenii că rămân același om integru și hotărât să fac tot ceea ce îmi stă în putința și priceperea mea pentru bunăstarea acestei comune și a cetățenilor ei.
Vă mulțumesc pentru încrederea acordată și sper să fiți alături de mine în continuare!!!", transmite acesta
