În plină pandemie de coronavirus, Prefectura are timp de schimbat directori

În plină pandemie de coronavirus, Prefectura are timp de schimbat directori

A devenit o cutuma ca, fiecare guvern care vine la conducere sa își impună oamenii de casă în teritoriu, oameni subordonați mai mult sau mai puțin direct reprezentantului guvernului în teritoriu, adică Prefectului și instituției pe care o conduce.

Acest lucru era pregătit și la Satu Mare, unde PSD a instalat mulți oameni în funcții cheie, dar pandemia de coronavirus le-a dat puțin peste cap planurile. Cu toate acestea cei de la Prefectura Satu Mare și-au făcut timp sa schimbe un director, la Direcția Județeană de Tineret și Sport. Admitem ca o parte din vechii directori din instituțiile deconcentrate nu pot urma politica noului Guvern, dar în perioada de criza consideram ca prioritățile ar trebui sa fie altele, mai arzătoare decât un director la o instituție care nu are o implicare în aceasta criza și care putea sa continue activitatea pana la încheierea crizei, o activitate de altfel redusa și limitata tocmai de pandemie.

Noua directoare a Direcției Județene de Tineret și Sport este o doamna funcționar mutata pe funcția de director prin detașare de la primăria Botiz, unde puteți ghici ca nu exista un departament dedicat activității de tineret și de sport. Vechiul director, Adrian Ardelean, care ocupa funcția tot prin detașare, s-a întors la Consiliul Județean.

Toată mutarea s-a făcut în mare liniște și secret, astfel încât de astăzi noul director și-a preluat atribuțiile, fără ca nimeni sa facă public acest lucru.

Distribuie: